Mai nou a devenit o moda ca firmele, institutiile si brandu-rile sa se prefaca ca le pasa de oameni. I-au dat si nume: Corporate Social Responsability (CSR). Pe dinafara, pare ca brand-ul, firma chiar are o inima pentru ai ajuta pe altii, dar in interior niste capete luminate stau si gandesc: „oare cu cat vor cumpara mai mult daca parem ca ne pasa?„.

Multe reclame deja intra in aceasta sfera. De exemplu reclamele la FNI (la care le pasa de tine), chiar si reclamele actuale la asigurari sau modul in care se filmeaza politicienii cand duc si ei niste pachetele la saraci. Toata firmele si marcile de produse vor sa te faca fericit. Dar la majoritatea nu le pasa. Angajatorii le spun angajatilor ca sunt o familie dar ii dau afara la prima scadere de vanzari.

Nu vreau sa vin eu sa spun acum: uite cum sunt altii iar eu nu sunt la fel. NU aceasta e ideea. Realitatea este ca oamenii s-au cam prins cum sta treaba si de aici o alta problema: incep sa puna la indoiala si gesturile sincere. Cunosc persoane si printre voi stiu ca sunt, care ajuta neconditionat, fara vreo obligatie.
Si totusi, ajungem si noi sa ne punem intrebarea daca acel SMS de felicitare, aniversare a fost trimis asa ca trebuie sau chiar este sincer, daca complimentul e gratuit sau chiar adevarat, etc? Oamenii au ajuns sa se comporte precum firmele. Doar ca firmele nu au suflet pe cand oamenii da.

Aici ar trebui sa invatam de la copii. Cand un copil de 3 ani iti spune: „mami, esti daguţă” cred ca este sincer. Daca se supara pe tine, are motivele lui dar nu rezista mult si se impaca rapid. Uneori mai intreaba si „de ce are nenea asta urechile asa mari?„, dar asta e. Avem acesti mici „profesori” ai sinceritatii in casele noastre. Sa invatam si de la ei.